Friedrich Ebert

Friedrich Ebert, un social-democrat de origine modestă şi primul preşedinte german ales pe cale democratică, a ajuns să deţină funcţia cea mai înaltă din ţară în pofida opoziţiei politice pe care o avea. El şi-a asumat povara preşedinţiei într-o ţară în criză ca urmare a înfrângerii suferite în primul război mondial.

În baza experiențelor proprii în dezbaterea politică, a dat impulsul înfiinţării unei fundaţii cu următoarele obiective:

  • Promovarea formarii politice şi sociale a oamenilor din toate domeniile în spiritul democrației si a pluralismului,
  • Crearea, prin burse, a posibilității accesului la studii universitare pentru tinerii dotați, indiferent de situația materiala a paringilor,
  • Contribuția la înțelegerea si cooperarea internaționala.

Fundația Friedrich Ebert, interzisă de național-socialiști în anul 1933 si reînființata în 1947, urmărește aceste obiective şi astăzi, dezvoltând programe extensive în următoarele domenii:

Cooperare pentru Dezvoltare

FES cheltuieşte aproximativ jumătate din bugetul său anual pe activităţi internaționale. Partenerii săi sunt din mediul politic, academic şi de afaceri, asociaţii, sindicate, precum şi instituţiile mass media şi culturale.

Prin activităţile sale în ţările în curs de dezvoltare, Friedrich-Ebert-Stiftung contribuie la:

  • promovarea păcii şi înţelegerii dintre popoare şi dintre ţările partenere;
  • susţinerea democratizării statului şi societăţii şi întărirea societăţii civile;
  • îmbunătăţirea condiţiilor politice, economice şi sociale;
  • consolidarea sindicatelor;
  • dezvoltarea instituţiilor media independente;
  • facilitarea cooperării regionale şi internaţionale dintre state şi diferite grupuri de interes şi obţinerea recunoaşterii drepturilor omului.

Dialogul internaţional

FES are oficii în 33 de ţări din Europa de Vest, Centrală şi de sud-est, ţările CSI, precum şi SUA şi Japonia. FES stimulează dialogul dintre forţele democratice, având drept scop promovarea echilibrului de interese, rezolvarea conflictelor şi formularea opţiunilor de politică. În acest proces, fundaţia cooperează cu parteneri din diferite grupuri societale şi organizaţii, aşa ca sindicatele, partidele politice, instituţiile de învăţământ şi organizaţiile de cercetări, administraţia publică atât centrală cât şi locală.

În ţările în curs de reformare din Europa de Est, Friedrich-Ebert-Stiftung este antrenată în susţinerea procesului de democratizare şi de tranziţie la economia de piaţă, precum şi de creare a unei societăţi civile, în special în domeniul politicilor sociale, ale pieţii muncii, mediului înconjurător şi mass media. FES sprijină aceste ţări în procesul de aderare la UE.

Pe lângă acestea, FES contribuie atât la dezbaterile interne din Germania cât şi la cele pe plan internaţional prin intermediul revistelor şi publicaţiilor sale.

Educaţia politică

Scopul educaţiei politice a FES este de a ajuta cetăţenii Republicii Federale Germane să poată răspunde la schimbările din politică şi societate şi astfel să participe de o manieră critică şi proactivă.

Activităţile corespunzătoare care se axează printre altele, pe crearea de relaţii bine echilibrate dintre Germania de est şi de vest, au loc la două centre de conferinţă, academiile FES şi 13 oficii regionale.

Gama largă de subiecte şi întrebări include toate chestiunile fundamentale referitoare la democraţie, relaţiile internaţionale şi politica de zi cu zi.

Cercetare şi consulting

Activităţile de cercetare şi consulting practic-orientate ale Friedrich-Ebert-Stiftung au loc la Bonn şi Berlin. Cercurile de discuţii sunt centralizate pe politici economice, tehnologice, sociale, ale pieţii muncii, precum şi pe problemele istoriei sociale şi contemporane, care vor fi esenţiale în formarea societăţilor noastre de viitor. Conţinutul şi orientarea acestor activităţi sunt oferite de raportul Future Commission al Friedrich-Ebert-Stiftung.

În acelaşi timp, este promovat dialogul politic şi academic pe probleme de politică externă şi securitate. Analizele şi soluţiile potenţiale trasate în cadrul simpozioanelor, conferinţelor tematice şi forumurilor de discuţie sunt oferite prin intermediul unui şir de publicaţii unui cerc larg de experţi din mediul politic, academic şi business, precum şi cetăţenilor interesaţi.

Cercetările în domeniul istoriei sociale şi contemporane sunt dedicate contextului istoric al social-democraţiei şi sindicatelor. Arhivele social-democraţiei şi biblioteca FES de la Bonn păstrează "atât memoria scrisă, cât şi cea nescrisă a mişcării muncitoreşti". Casa- Karl-Marx şi centrul său de studiu din Trier sunt de asemenea, parte a activităţilor de cercetare istorică.

Programul de burse

În programele sale universitare şi post-universitare, prin calificări importante în Germania şi în străinătate , FES susţine studenţii şi mediul academic, pentru care educaţia academică nu este doar un prim pas în cariera lor profesională, ci exprimă angajamentul lor pentru democraţie, stat şi societate.

În programul său suplimentar de seminarii, FES îşi propune să construiască poduri dintre ştiinţă şi aplicarea practică, creând o mai bună înţelegere cu privire la scopul şi natura democraţiei şi a politicii sociale.

Friedrich-Ebert-Stiftung 
Moldova

bd. Banulescu Bodoni 14/1, et.2
MD2012 Chisinau
Republic of Moldova

+373 22 855830
+373 22 855831

fes(at)fes-moldova.org

nach oben